Descoperă produsele noastre pe Carrefour.ro earth icon Alege-ți țara logo enseigne Carrefour

Rezultatele căutarii mele Rezultate

Site internațional

Engleză

Site național

BLOCKCHAIN ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA

BLOCKCHAIN ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA

Obiectivul strategic Carrefour, la nivel global, este să devenim lider mondial în tranziția alimentară pentru toți, oferind milioanelor de clienți zilnici, produse alimentare de calitate, sănătoase și la un preț rezonabil.  

Sub filosofia ACT FOR FOOD, Carrefour inițiază acțiuni concrete prin care oferă clienților o mâncare mai bună, mai sănătoasă, crescută și/sau cultivată după principii stricte de calitate, cu respect pentru mediu. 

Angajamentele Carrefour - Act For Food sunt: 

Calitatea alimentelor, prin consolidarea colaborărilor cu producătorii, promovarea producțiilor naționale și locale, democratizarea produselor bio, stabilirea unor caiete de sarcini exigente, garantarea securității și a trasabilității produselor alimentare (blockchain), încurajarea practicilor responsabile pentru conservarea biodiversității.

Produse accesibile de oriunde, tot timpul, la prețuri rezonabile, în contextul în care astăzi, clientul își dorește să se miște fluid între cumpărăturile fizice din magazine și shoppingul online. Trecerea către o alimentație mai sănătoasă implică accesul la produsele noastre iar noi facem acest lucru posibil prin modelul nostru omnichannel care interconectează: 

- peste 360 de magazine fizice cu multiple formate adaptate nevoilor de cumpărare și stilului de viață a clienților, în care cumpărăturile sunt simple și rapide cu Scan&Pay din aplicația Carrefour iar sesiunea de shopping se poate finaliza ușor la casele Self Check-out. 

- platforma carrefour.ro

- aplicația BRINGO cu opțiunile de livrare sau Click & Collect din magazin 

Participăm împreună la trecerea către o alimentație mai sănătoasă. Tranziția alimentară se poate realiza doar alături de producători, angajații proprii Carrefour, autorități, asociații din agricultură, industria alimentară și industriile conexe, ONG-uri și consumatori. De aceea acționăm pentru a schimba lucrurile în bine, prin formarea angajaților, combaterea risipei alimentare, educarea clienților în privința sezonalității, conștientizarea reducerii deșeurilor, protejarea mediului, transferul de know-how către producători și folosirea tehnologiei în favoarea clientului. 

Filiera Calității Carrefour

Filiera Calității Carrefour este un program parte din strategia Act For Food, prin care compania creează parteneriate pe termen lung cu fermieri locali, de la care se aprovizionează cu produse realizate după standardele înalte de producție impuse de companie, pentru a oferi astfel consumatorilor, o calitate superioară. 

În prezent, în portofoliul Filiera Calității Carrefour sunt incluse următoarele categorii de produse: legume, fructe, carne (inclusiv pește) și ouă. 

Fermierii parteneri în Filiera Calității Carrefour se angajează să intre alături de noi într-un proces de dezvoltare continuă, de atingere a unui nivel înalt de calitate a produselor, printre altele, prin: respectarea caietelor de sarcini, angajarea într-un plan de progres anual pentru a-și îmbunătăți mereu calitatea produselor propuse, verificarea respectării standardelor prin controlul calității făcut de experții Carrefour, asigurarea unui impact minim asupra mediului înconjurător și respectarea promisiunii de transparență în relație cu Carrefour și, mai nou, cu consumatorii, prin tehnologia blockchain. 

Transparent și verificabil, în Filiera Calității garantăm:

- Prima Filieră a Calității pentru carne de pui crescut tradițional, în aer liber, începând din 2020

- 76.09% din ouăle vândute în raioanele noastre în 2020 au provenit din sisteme de creștere alternativă, fără baterii 

- Ouăle înscrise în Filiera Calității Carrefour provin de la găini crescute în aer liber, cărora li se asigură un spațiu umbrit pe perioada verii. Găinile sunt crescute fără să li se administreze tratamente cu antibiotice în timpul perioadei ouatului.

- Carnea de vită provine de la animale crescute pe pășuni din România și hrănite 100% natural, cu iarbă, fân de pășune și cereale. 

- Atent selecționați, dulci și suculenți, morcovii sunt cultivați în cel mai prielnic sol din România, însămânțați urmărind standarde stricte de calitate.

Blockchain, aplicată pentru prima data în România în Filiera Calității Carrefour

Ce este si cum funcționează blockchainul alimentar?

Blockchain este o bază de date digitală securizată, în care sunt stocate toate informațiile transmise de utilizatorii săi. Aplicată sectorului alimentar, această tehnologie permite fiecărui actor din lanțul de aprovizionare (producători, procesatori și distribuitori) să furnizeze informațiile de care sunt responsabili pentru fiecare lot de produse trimise pe rafturile magazinelor, cum ar fi: date, locații, clădiri pentru animale, circuit de distribuție, tratament medicamentos și alte specificații. 

Aplicat lanțurilor alimentare, tehnologia devine un beneficiu pentru toți actorii implicați, de la producători, la clienți. Inovația răspunde unei nevoi tot mai mari de transparență a consumatorilor, față de produsele pe care le achiziționează și calitatea acestora. Vorbim aici despre dorința de a afla informații clare despre data de producție a produsului, care este ferma în care sunt crescute găinile, condițiile de viață asigurate de fermier, cu ce sunt hrănite și care este proveniența alimentelor și, mai apoi, unde sunt ambalate ouale înainte de livrarea în magazine.

Astfel, tehnologia creează o conexiune între consumatori, retailer și producători

Pentru fermieri acest demers reprezintă încă o dovadă a angajamentului pe care și l-a luat Carrefour, de a susține producătorii să atingă un nou nivel de calitate prin: transfer de know-how, suport de la experți ce urmăresc și monitorizează îndeaproape procesele de creștere și cultivare și infuzie de tehnologie dezvoltată la nivelul Grupului Carrefour. Pe de altă parte, tehnologia blockchain reprezintă un avantaj pentru că le permite acestora să comunice toate etapele procesului de creștere și producție către consumatori, pentru a crește încrederea în produsele vândute. Cunoștințele și practicile de producție sau de creștere folosite devin un standard de înaltă calitate, care poate fi vizibil pentru clienții de la raft.  

Pentru Carrefour, ceea ce oferă tehnologia blockchain este siguranță și transparență alimentară și încă un demers concret care vine să întărească filosofia Act for Food atât în fața producătorilor, cât și în fața clienților.

Primele produse marcă proprie Filiera Calității Carrefour, care intră în blockchain, sunt Ouăle.

În România, tehnologia este aplicată pentru prima dată ouălor Filiera Calității Carrefour, provenite de la Ferma Rojiște din Județul Dolj

Utilizarea paginii dedicate poveștii ouălor Filiera Calității este foarte simplă. Fiecare produs din blockchain are un cod QR pe ambalaj, care poate fi accesat printr-un scan cu telefonul mobil. Odată scanat, consumatorii introduc codul lotului înscris pe ambalaj și pot accesa informații despre produs, de la ouat până la raft, în cel mai mic detaliu.

Informațiile care intră în baza de date blockchain sunt furnizate de către fiecare actor implicat în proces și verificate, anterior, de o echipă de experți Carrefour. Ne asigurăm astfel de respectarea standardelor impuse și a practicilor de calitate adoptate de către fiecare participant în lanțul alimentar. 

Tehnologia blockchain aduce Carrefour mai aproape de consumator prin grija pe care o arată față de alimentele pe care le pune pe raft, zi de zi și, mai mult, oferă consumatorului ocazia de a descoperi povestea #dincoloderaft a produsului care ajunge în cele din urmă la el în farfurie, și a producătorului, care până acum rămânea în spatele întregului proces.  

Astfel, consumatorul are acces la inovație în sectorul alimentar, drumul lui către ferma producătorului român se scurtează iar acesta capătă o față, un nume, o poveste reală, spusă prin tehnologia blockchain, cu un singur scan. 

Siguranța

Prin tehnologia blockchain, Carrefour și toți actorii care încarcă informație în sistem au acces în timp real la datele securizate, le pot citi, interpreta și folosi pentru a îmbunătăți constant întregul proces. 

Mai mult, tehnologia blockchain garantează și un răspuns imediat pentru situațiile de alertă ale siguranței alimentare. Orice îngrijorare cu privire la un anumit produs, adresat de către clienți, poate fi verificat instant în platforma care conține datele încărcate de parteneri. Accesul simplu la informațiile despre produs, lot sau întregul lanț de produse de pe raftul magazinelor scurtează investigațiile într-o situație de alertă și păstrează transparență față de consumator. 

Ferma Rojiște

Ferma Rojiște este o afacere de familie, situată în județul Dolj, sat Rojiște care a devenit funcțională în anul 2017. 

I-am ales să devină parteneri Filiera Calității Carrefour grație pasiunii pe care o au pentru această activitate, calității produselor și viziunii pe termen lung care i-a determinat să investească în tehnologie și să construiască un business sustenabil. 

În prezent, ferma are 45.000 de gaini, toate crescute în libertate. Găinile au padocuri deschise și au libertatea de a intra și ieși când vor. Preluarea ouălor este computerizată, ceea ce face ca nimeni să nu pună mâna pe ouă, decât atunci când acestea trebuie sortate și ambalate. 

Ouăle Rojiște sunt disponibile în toate marketurile și hipermarketurile Carrefour și prin Bringo, cu livrare sau Click & Collect din magazin.

blockchain